Devino Politist

Admitere școli MAI 2026: înscrierile s-au încheiat. Rezultatele la testarea psihologică apar pe 12 octombrie

Perioada de depunere a cererilor de înscriere la admiterea în școlile postliceale M.A.I. s-a încheiat ieri, 4 octombrie 2026. Pentru cei care și-au trimis cererea, admiterea abia acum începe cu adevărat: în aceasta perioadă se susține testarea psihologică, se depune dosarul de recrutare, apoi urmează proba fizică și proba scrisă din 7 noiembrie.

Prima dată pe care trebuie să ți-o notezi este 12 octombrie: atunci urmează să fie publicate rezultatele la testarea psihologică pentru toți candidații. Și tot atunci vom afla, pentru prima dată în această sesiune, câtă concurență este de fapt la fiecare școală.

Ce s-a închis pe 4 octombrie

Cererile s-au depus exclusiv online, pentru o singură școală, iar termenul a inclus și weekendul. Tot pe 4 octombrie s-a încheiat și termenul pentru candidații de la Academia de Poliție care au obținut cel puțin media 5,00, nu au fost admiși și au cerut repartizarea la o școală postliceală. Cei care și-au confirmat opțiunea sunt repartizați fără concurs și nu mai susțin probele; ei vor ocupa o parte din locurile scoase la concurs. Anul trecut au fost în jur de 220 de astfel de candidați.

Recapitulăm miza: 3.640 de locuri, într-o sesiune unică (în 2026 nu a existat sesiune de primăvară), la șase școli:

ȘcoalaSpecialitateLocuriCandidați pe loc
CâmpinaAgent de poliție1.800aflăm pe 12.10
Cluj-NapocaAgent de poliție350aflăm pe 12.10
DrăgășaniSubofițer de jandarmi450aflăm pe 12.10
FălticeniSubofițer de jandarmi400aflăm pe 12.10
OradeaAgent de poliție de frontieră340aflăm pe 12.10
BoldeștiSubofițer de pompieri300aflăm pe 12.10
Total3.640

12 octombrie: rezultatele la testarea psihologică 🧠

Rezultatele la testarea psihologică urmează să fie publicate pe 12 octombrie, pentru toți candidații, indiferent de ziua în care au susținut testarea. Până atunci, dacă nu ai susținut încă testarea, verifică-ți zilnic mail-ul pentru a nu ratea programarea ta.

Ce trebuie să știi despre această etapă:

  • Evaluarea este realizată de Centrul de Psihosociologie al M.A.I. și urmărește aptitudinile cerute de profesie: atenția distributivă, raționamentul, stabilitatea emoțională.
  • Nu primești notă, ci una dintre două mențiuni: „apt” sau „inapt”.
  • Este eliminatorie: la proba fizică intră doar candidații declarați „apt”.
  • Evaluarea psihologică, inclusiv soluționarea eventualelor contestații, se finalizează până pe 21 octombrie. Dacă ești declarat „inapt” și vrei să depui contestație, urmărește termenul anunțat odată cu rezultatele: este scurt.

Abia pe 12 octombrie se vede concurența reală

Numărul de cereri depuse spune puțin despre concurență. Mulți candidați se înscriu dar nu ajung să susțină proba scrisă: sunt eliminați la testarea psihologică sau la proba traseului aplicativ.

Exemplul cel mai clar e toamna trecută, la Câmpina:

~5.700
candidați înscriși
2.619
au ajuns la proba scrisă
1.340
locuri (acum sunt 1.800)

Adică mai puțin de jumătate dintre cei înscriși au ajuns să concureze efectiv pentru un loc. De aceea, listele cu rezultatele la testarea psihologică sunt primul moment în care se poate număra, școală cu școală, câți candidați rămân efectiv în cursă pentru fiecare loc. Revenim cu calculul pe 12 octombrie.

Ce urmează: calendarul până la rezultatele finale

CândCe se întâmplă
4 octombrie ✓S-a încheiat depunerea cererilor de înscriere
12 octombrieRezultatele la testarea psihologică, pentru toți candidații
până pe 21 octombrieDosarul de recrutare complet + finalizarea evaluării psihologice, inclusiv contestațiile
28 octombrie – 4 noiembrieProba de evaluare a performanței fizice (traseul aplicativ), în centrele zonale
7 noiembrieProba scrisă (test grilă), la școala aleasă
8 noiembrie, ora 10:00Rezultatele la proba scrisă; contestații în 24 de ore, soluționate în 48 de ore
11 noiembrie – 11 decembrieExaminarea medicală, în ordinea mediilor și în limita locurilor
până pe 21 decembrieRezultatele finale

Pasul 1: dosarul de recrutare, până pe 21 octombrie

În paralel cu testarea psihologică, trebuie să ai dosarul de recrutare complet până pe 21 octombrie. Nu lăsa pe ultima sută de metri actele care durează: adeverința medicală de la medicul de familie, CV-ul, autobiografia și tabelul nominal cu rudele. Lista completă și modul de depunere (e-mail la IPJ/DGPMB sau ISU, respectiv hub.mai.gov.ro la Jandarmerie și Poliția de Frontieră) le găsești în ghidul de admitere.

Pasul 2: proba fizică, 28 octombrie – 4 noiembrie

Traseul aplicativ se parcurge contra cronometru, în centrele zonale. Baremul: 2′20″ înseamnă nota 10, iar 3′10″ este limita pentru nota 5. Peste acest timp, ești eliminat. Iar aici nu ai a doua șansă: nu există reexaminări, repetări sau contestații.

Nota de la proba fizică reprezintă jumătate din media de admitere. Fiecare secundă câștigată pe traseu contează la fel de mult ca o grilă bifată corect, iar de azi până pe 28 octombrie mai sunt trei săptămâni și jumătate de antrenament.

Pasul 3: proba scrisă, 7 noiembrie

Proba scrisă se susține la școala pentru care ai optat și durează 3 ore. La școlile de poliție, jandarmi și poliție de frontieră, testul are 90 de grile:

DisciplinaGrilePondere
Limba română4040%
Legislație specifică M.A.I. și instituții ale statului2020%
Limba străină (engleză sau franceză)1515%
Educație civică, logică și argumentare1515%

Fiecare răspuns corect valorează 0,10 puncte, plus un punct din oficiu. La Boldești (pompieri), proba scrisă este la matematică. Media de admitere este media aritmetică dintre nota de la proba fizică și nota de la proba scrisă, minimum 5,00 la fiecare. Intri doar dacă te clasezi în numărul de locuri, în ordinea descrescătoare a mediilor. Toamna trecută, la Câmpina, ultima medie de admitere a fost 6,80.

De azi până pe 7 noiembrie sunt 33 de zile. Dacă vrei un ritm clar până atunci, programul nostru de pregătire live pentru școlile M.A.I. este în desfășurare: câte o ședință pe săptămână pe Zoom la limba română, limba engleză, legislație M.A.I., educație civică și logică, cu grile după fiecare lecție și lecțiile disponibile pe platformă.

Pasul 4: rezultate, contestații, vizita medicală

Rezultatele la proba scrisă apar pe 8 noiembrie, la ora 10:00. Ai la dispoziție 24 de ore pentru contestații, care se soluționează în 48 de ore. Urmează examinarea medicală, între 11 noiembrie și 11 decembrie, la care sunt chemați candidații în ordinea mediilor, în limita locurilor. Un candidat declarat „inapt” medical sau care renunță eliberează locul pentru următorul din clasament. Rezultatele finale se afișează până pe 21 decembrie.

Lista ta pentru următoarele săptămâni

1. Verifică programarea la testarea psihologică pe site-ul unității de recrutare și prezintă-te odihnit, cu actul de identitate.

2. Pe 12 octombrie, caută-ți rezultatul. Dacă ești declarat „inapt”, respectă termenul de contestație.

3. Completează dosarul de recrutare până pe 21 octombrie, începând cu adeverința medicală și cazierul.

4. Antrenează-te pe traseul aplicativ: proba fizică începe pe 28 octombrie.

5. Lucrează grile zilnic până pe 7 noiembrie, cu accent pe limba română (40% din notă). 🎯

Pe 12 octombrie revenim cu rezultatele la testarea psihologică și cu numărul real de candidați pe loc la fiecare școală.

Sursa calendarului: anunțul de admitere pentru sesiunea de toamnă 2026 la instituțiile de învățământ postliceal ale M.A.I., întocmit în baza Dispoziției DGMRU din 14.09.2026. Datele despre toamna 2025 la Câmpina provin din analiza noastră privind concurența la școlile M.A.I.

Distribuie
Scroll to Top